Leul se depreciază pe fondul crizei din Ucraina. UPDATE

Leul se depreciază pe fondul crizei din Ucraina. UPDATE
Publicat: 03/03/2014, 15:33

UPDATE

Cotațiile monedei naționale au rămas ușor sub 4,52 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare de luni, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință cu 1,74 bani mai mare, de 4,5169 lei/euro.
În sesiunea de vineri, cursul a fost de 4,4995 lei/euro.


Deprecierea leului din primele ore ale ședinței de tranzacționare de luni dimineața este inferioară celor afișate de valutele din regiune, potrivit dealerilor consultați de Mediafax.

În debut, euro a fost cotat la 4,5060 lei, ușor mai sus față de nivelurile de vineri seară, când schimburile s-au perfectat la 4,5000 – 4,5015 lei/euro.

Ulterior, cursul a urcat treptat, iar în jurul orei 10:15 băncile schimbau euro pentru 4,5155 – 4,5180 lei.
Potrivit dealerilor, valutele din regiune consemnau deprecieri de până la 0,7%, jucătorii încercând să evite valutele riscante, în contextul crizei din Ucraina.

Piețele financiare au ignorat în mare măsură situația din Ucraina până în prezent, însă criza a escaladat semnificativ sâmbătă, când președintele rus Vladimir Putin a cerut și primit rapid acordul parlamentului pentru trimiterea de trupe în Ucraina.

Dealerii nu exclud ca leul să continue deprecierea luni, menționând că pierderile ar putea fi temperate de temeri că banca centrală va apăra moneda națională.
Cursul de referință anunțat de Banca Națională a României (BNR) a scăzut vineri foarte ușor, la 4,4995 lei/euro, de la 4,5034 lei/euro joi.

Leul s-a întărit, vineri, mai vizibil în raport cu dolarul american, rata de schimb coborând cu 3,79 bani (1,15%), de la 3,2997 lei/dolar la 3,2618 lei/dolar, și a atins cel mai redus nivel din acest an. Evoluția a fost determinată în principal de deprecierea dolarului față de euro.

Cursul de referință leu/franc elvețian a scăzut cu 0,47 bani (0,12%), de la 3,7036 unități la 3,6989 unități.
Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile afișate luni de băncile comerciale pentru depozitele atrase și plasate în lei pe termen de o zi au crescut de la 2,2% – 2,7% la 2,5 – 3% joi. Dobânzile sunt în continuare sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
×